Un titular, tras pe linie moartă! Dică aprobă vorbele patronului: „Avem destui în lot”. Antrenorul a anunțat ce decizie a luat în privința postului de portar

Un titular, tras pe linie moartă! Dică aprobă vorbele patronului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul FCSB-ului, Nicolae Dică, a prefațat derby-ul cu CFR Cluj în cadrul unei conferințe de presă. Tehnicianul a vorbit și despre situația lui Dragoș Nedelcu, jucător criticat vehement de patronul echipei după victoria de la Mediaș cu Gaz Metan. Dică a spus și că vicecampioana nu va transfera un alt portar după plecarea lui Niță la Sparta Praga.

Despre meciul cu CFR Cluj: Până la meciul cu Lazio avem un meci foarte important cu CFR Cluj. Este greu să te bucuri de rezultatele pozitive pentru că la trei zile vine un alt meci important. Trebuie să câștigăm fiecare meci. Știam încă de când am venit aici că așa joacă această echipă. Eu când eram jucător preferam să joc în fiecare meci. Acum trebuie să ținem cont de mai mulți factori, dar trebuie ca jucătorii să joace din trei în trei zile, pentru că asta se cere la cel mai înalt nivel. A fost o perioadă frumoasă pentru mine la CFR, chiar dacă am jucat doar trei luni. Am acasă tricoul, la colecție. Cei de la CFR sunt foarte bine organizați, aș remarca echipa.

Despre criticile aduse lui Nedelcu de patron: Și eu am fost dezamăgit după meciul cu Mediaș, pentru că n-am jucat ce trebuia să jucăm. A trecut meciul cu Mediaș, important este că am câștigat cele trei puncte. La meciul cu Mediaș am avut trei jucători U21 în primul 11, deci la noi nu se pune această problemă. Avem destui tineri în lot. Echipa, în mare parte, e stabilită (n.r. pentru meciul cu CFR).

Ce spunea Becali după meciul cu Gaz Metan, câștigat cu 2-1 de vicecampioană: „Păi numai Pintilii e fotbalist la echipa asta? Nedelcu se ascundea de minge! Alerga pe lângă adversar. Ai 20 de ani, bagă piciorul la minge! Bag atâtea milioane și degeaba”, conform Digi Sport.

Despre delegarea lui Marcel Bîrsan la meciul cu CFR: Nu sunt genul să comentez arbitrajul, mă interesează doar să fim arbitrați corect.

Despre duelul cu „Bursucul”: Dan Petrescu e unul dintre cei mai buni antrenori români. A câștigat titlul cu Urziceni, a antrenat în străinătate…

Despre aportul suporterilor: La fiecare joc avem nevoie de suporteri. Dacă vom câștiga mâine seară, cu Lazio cred că va fi stadionul plin.

Despre venirea lui Gigi Becali vine în inspecție: Patronul o să vină diseară în cantonament să vorbească cu băieții. Este bine că discută cu jucătorii. Am discutat cu cei criticați. Când au semnat cu Steaua, jucătorii știau unde vin. Știau că dacă vor juca slab vor fi criticați de patron. Dacă vor juca bine, patronul îi va lăuda și va spune că valorează câteva milioane.

Despre înțepăturile dinamoviștilor, care au scos la vânzare fulare de la meciul Dinamo – Lazio: Eu unul țin cu fotbalul românesc. Cât timp o echipă din România face performanță, ajută fotbalul intern.

Despre aducerea unui nou portar la echipă: Nu mai pregătim niciun transfer. Am avut câteva discuții să vedem dacă putem să aducem vreun portar, dar vom rămâne cu cei pe care îi avem în acest moment în lot.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×